Acasa

Fundaţia Scheherazade, în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Imigrări (I.G.I.) și Direcția Generală de Asistență Socială București desfășoară proiectul  “Punţi către speranţă – acces la servicii sociale de calitate pentru solicitanţi de azil şi persoane cu o formă de protecţie în România”. Proiectul se desfășoară în perioada 01.05.2015 – 30.04.2016

Proiectul „Punti către speranță – acces la servicii sociale de calitate pentru solicitanți de azil și persoane ce au primit o formă de protecție în Romania” al Fundației Scheherazade presupune dezvoltarea unui program integrat de servicii sociale standardizate pentru grupul țintă menționat, în continuă creștere în ultimii ani (1.499 cereri de azil în 2013). Accesul la servicii sociale al acestui grup e îngreunat de deficiențe privind monitorizarea cazurilor, centralizarea datelor, utilizarea de instrumente adecvate, rigiditatea legislative, barierele de comunicare. În special accesul la servicii de asistență socială, destinate integrării profesionale și educaționale este deficitar. De aici rezultă necesitatea proiectului, care își propune să asigure un acces adecvat, corespunzător particularităților de grup și non-discriminativ la servicii sociale de calitate, în corelație cu rezultatele Fondului ONG, pentru 150 de beneficiari, cu accent pe categorii cu vulnerabilitate dublă (copii instituționalizați, mame singure, bătrâni, persoane cu handicap, refugiați relocați). Parteneriatul cu IGI și DGASMB garantează o abordare de success și corespunzătoare standardelor de calitate.

Potrivit studiului UNHCR (Tendințe privind azilul 2013), la finalul anului trecut 45,2 milioane de oameni se aflau în situaţii de deplasare;  peste 15 milioane sunt refugiaţi, aproape un milion solicitanţi de azil. 46% din numărul total al refugiaţilor sunt copii, iar peste 21.000 de mii de cereri de azil au fost formulate de minori neînsoţiţi/separaţi de părinţi. 55% din numărul total de refugiaţi provin din cinci ţări afectate de război: Afganistan, Somalia, Irak, Siria şi Sudan.  Cu toate că Uniunea Europeană a stabilit un set de principii de bază privind integrarea socială a beneficiarilor unei forme de protecție pe teritoriul unei țări, unele dintre aceste principii nu sunt suficient abordate în cadrul programelor de integrare.

Din 1991 până în 2013, România a  înregistrat  peste 21.800 de cereri de azil, dintre care 3.450 de mii au primit o formă de protecţie pe teritoriul țării noastre. Conform statisticilor IGI, în 2013, Romania a înregistrat 1.499 de cereri de azil, cei mai mulți solicitanţi fiind de origine siriană, urmați de solicitanți de origine irakiană, iraniană și palestiniană.  811 persoane au obținut o formă de protecție în cadrul celor șase Centre regionale din țară, totalizând o rată de aprobare de peste 50%. Această rată extrem de ridicată în ceea ce priveşte acordarea unei forme de protecţie (statut de refugiat şi protecţie subsidiară) a însemnat creşterea unei presiuni asupra tuturor actorilor implicaţi în acordarea de asistenţă în cadrul programelor de integrare.  73,5% au statut de refugiat şi 26,5% protecţie subsidiară. Cea mai mare parte a străinilor cu o formă de protecţie în România este adultă, doar 2,5% având peste 65 de ani şi 20% fiind minori, respectiv 227 de copii. 246 persoane s-au înscris în programul de integrare, dar numai 70 persoane au finalizat acest program.

Cf. MIPEX (indicele european de integrare) în arii precum educaţia, cetăţenia şi participarea politică, României îi lipsesc  principii fundamentale care încep să devină normă în Europa cum ar fi: dubla cetăţenie, cetăţenia pe principiul jus soli, dreptul de vot şi accesul egal la educaţie. Serviciile sociale destinate acestei categorii de persoane nu beneficiază de un sistem comun, consolidat de monitorizare din partea statului sau organizațiilor, nici de indicatori statistici clari. Tocmai de aceea asistența socială oferită refugiaților este sporadică, nestructurată și nestandardizată. Grupurile care au o vulnerabilitate suplimentara (bătrânii, persoanele cu dizabilități, mamele singure, copiii, persoanele sărace) nu primesc o atenție specială, fiind abordate global.

Accesul la educație este restricționat de o serie întreagă de dificultăți: obstacole privind accesul la cursuri, durata scurtă a cursurilor de limba română, recunoașterea/ echivalarea diplomelor este problematică, iar dacă străinul nu are documente de studii nu există nicio variantă prin care să i se elibereze un certificat de competenţe.IMG_3384z

În ceea ce privește educația minorilor, fie din familiile de refugiați, fie minori neînsoțiți, din centrele de plasament aceștia nu beneficiază de asistența necesară pentru a se familiariza cu sistemul şcolar. Monitorizarea progresului după integrarea în sistem nu se face într-un mod sistematic. Inspectoratele în general nu au date minimale despre rata abandonului școlar sau despre copiii care finalizează un ciclu de învățământ. Ministerul Educaţiei nu dispune de un sistem de centralizare a datelor; conform  statisticilor inspectoratelor, la nivelul Municipiului Bucureşti, în anul şcolar 2012 – 2013 au fost înscriși 143 de copii din categoriile vizate de proiect.

Accesul la piață forței de muncă este foarte problematic, cu toate că acesta este vazut de UE ca principalul factor de integrare. Situția socio-economică şi asistenţa insuficientă îi determină pe refugiati  să accepte orice condiţii şi să presteze muncă nedeclarată. Condiţiile stricte ale legislaţiei muncii în România asociate cu documentele numeroase care sunt solicitate, demersurile anevoioase şi cheltuielile mai mari pentru angajator ce doreşte să ofere locul de muncă unui străin creează un context favorabil muncii la negru a străinilor. Începând din anul 2010, s-a înregistrat în urma controalelor  o creştere cu 14% a cazurilor de muncă la negru, în creştere cu 77% faţă de anul 2009 .

Asistenţa medicală, în afara celei de urgenţă este condiţionată de plata contribuţiei la asigurările de sănătate. Printre dificultăţile semnalate cu privire la accesul la serviciile medicale se numără faptul că la nivelul străinilor nu sunt cunoscute procedurile pentru a beneficia de asigurarea de sănătate, iar traseul: medic de familie – consultaţie la specialist – spital – este pentru majoritatea imigranţilor o necunoscută.

În ce privește cazurile de discriminare, rapoartele CNCD arata că, din 2002 până în 2012, numărul petițiilor în care au fost implicate persoane de altă naționalitate a crescut de la 1 la 49.

Proiectul abordează această problematică dificilă într-o manieră structurată pe tipuri de servicii, asigurând o viziune integratoare, cu accent pe grupurile cele mai vulnerabile de persoane cu o forma de protecție/solicitanți de azil. În abordarea sa, proiectul va ține cont de principalele recomandări ale celor mai recente rapoarte ale IGI și UNHCR.